Ambasada Franței propune 4 Burse ale guvernului francez pentru funcționari români care doresc să urmeze stagii de perfecționare la Școala Națională de Administrație (ENA) Paris.
Programele internaționale de scurtă durată specializate în administraţie publică – PIC, sunt sesiuni de perfecționare intensivă cu o durată cuprinsă între câteva zile și două săptămâni, organizate la Paris. Cursurile se adresează înalţilor funcționari, altor reprezentanți din administraţia publică, din organizațiile internaționale și din organizațiile neguvernamentale care doresc să se perfecționeze într-un domeniu specific.
Data limită de trimitere a candidaturilor este 15 martie 2020.
Temele de formare propuse sunt:
- Managementul schimbării în administraţie (15-26 iunie)
- Inovarea și transformarea sectorului public prin tehnologiile digitale (14-25 septembrie)
- Managementul proiectelor (12-16 octombrie, precedat de un curs online în perioada 5-9 octombrie)
- Combaterea corupției (7-18 decembrie, program în limba engleză).
Informații despre condițiile și procedura de selecție sunt disponibile accesând link-ul: https://ro.ambafrance.org/APEL-DE-INSCRIERE-2020-%C8%98coala-Nationala-de-Administratie-ENA-Programe.








