Astăzi, la sediul Institutului Național de Administrație (INA), a avut loc ceremonia de predare-primire a funcției de președinte, cu rang de secretar de stat, al INA, între domnii Pavel Năstase și Liviu Bostan, acesta din urmă fiind numit la conducerea instituției ca urmare a deciziei prim-ministrului Ludovic Orban.
La eveniment, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a fost reprezentat de secretarul de stat Cătălin Iapă și secretarul general adjunct Marius-Mihai Vasiliu, care au apreciat activitatea desfășurată de fostul președinte, Pavel Năstase, și modul în care acesta a aplicat, în cadrul instituției, direcțiile strategice ale Guvernului României, atât în ceea ce privește profesionalizarea personalului din administrația publică centrală și locală, cât și prin introducerea digitalizării în activitatea INA și adaptarea modalităților de perfecționare în condițiile impuse de pandemia generată de Covid-19.
Totodată, reprezentanții MLPDA i-au dorit succes noului președinte, Liviu Bostan, la conducerea INA, subliniind că acesta are o vastă experiență în sectorul public și manifestă o preocupare constantă pentru îmbunătățirea modului în care administrația publică răspunde cerințelor cetățenilor, pregătirea continuă și evaluarea corectă a resurselor umane din sistemul public fiind soluții în acest sens.








