Institutul Național de Administrație (INA) și Școala Națională de Administrație (ENA) – Franța, cu sprijinul Ambasadei Franței la București, organizează în perioada 23 – 27 noiembrie 2020 programul „Formare de formatori – de la formarea față în față la formarea online: diferențe și asemănări”.
Programul se adresează formatorilor INA implicați în susținerea programelor de perfecționare online și are scopul de a consolida competențele necesare formării online. În contextul pandemiei Covid 19, când prezența fizică într-o sală de curs e din ce în ce mai greu de imaginat, un pas esențial a fost transferul programelor de formare în mediul digital. Formatorii INA s-au adaptat rapid acestui demers, iar programul la care participă în aceste zile va facilita un schimb de informații între experiența lor și cea a formatorilor francezi, în domeniul formării online.
Sesiunile de formare se vor desfășura pe parcursul a 15 ore (8 ore sincron și 7 ore asincron) și vor fi susținute de reprezentanți ai ENA, fiind abordate teme precum: gestionarea cursurilor și cursanților; diferențe de abordare între predarea față în față și cea online; atitudinea/postura formatorului; instrumente pedagogice online; managementul timpului și al stresului online; motivarea participanților la curs; realizarea exercițiilor și studiilor de caz.
La sesiunea de deschidere a programului au participat: Liviu Bostan, președinte INA, Joseph Giustiniani, atașat de cooperare – Ambasada Franței și director adjunct al Institutului Francez din România, Isabelle Combarnous, director proiecte internaționale și parteneriate ENA. A fost subliniată colaborarea de tradiție dintre cele două instituții de formare din România și Franța, dar și importanța sprijinului constant al Ambasadei Franței la București.
Liviu Bostan, președintele INA, a apreciat programul realizat în colaborare de cele trei instituții ca fiind un exemplu de bună practică, utilizarea instrumentelor inovatoare de formare online la nivelul administrației publice fiind o soluție pentru diseminarea experienței pozitive în toată administrația din România.








