Absolventă a Facultății de Litere a Universității din București, specializarea Comunicare și Relații Publice, și a unui master în Comunicare Corporativă la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a construit parcursul profesional la intersecția dintre mediul public și cel privat. Experiența acumulată i-a consolidat atât rigoarea comunicării instituționale, cât și capacitatea de a se adapta unor publicuri și contexte profesionale diverse.
În prezent, face parte din echipa Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în cadrul Serviciului Comunicare și Relații Internaționale.
Pasionată de modul în care comunicarea poate transforma organizațiile și oamenii, desfășoară activități de formare profesională din anul 2010. Portofoliul său include numeroase cursuri în domenii, precum: comunicare interpersonală și organizațională, comunicare managerială, comunicare de criză, gândire critică, leadership, public speaking, social media și branding personal.