Este absolventă a programelor de licență, master și doctorat în cadrul Facultății de Științe Politice, Universitatea din București, bursieră Erasmus la Université Libre de Bruxelles (Belgia), bursieră a Academiei Române pe parcursul studiilor doctorale.
A publicat lucrarea „Combaterea corupției prin mijloace administrative, o analiză a Agenției Naționale de Integritate” și articole de specialitate în domeniile sale de interes. Are o experiență de peste 13 ani în accesarea și implementarea de proiecte finanțate din fonduri nerambursabile europene sau guvernamentale, precum POSDRU/POCU, POR, POSCCE/POC, POCA, INTERREG ROMANIA-BULGARIA, ERASMUS +, Femeia Antreprenor, Start-UP Nation, sau cele recente, precum PEO, PIDS, PNRR, Fondul pentru Modernizare, Electric-UP, începându-și cariera în acest domeniu la Universitatea din București.
A ocupat poziții de coordonare, precum consultant sau manager de proiect în proiecte care au avut ca beneficiari firme de consultanță, furnizori de formare profesională, entități publice – universități, consilii județene, spitale aflate în subordinea consiliilor județene, parteneri transnaționali din Italia și Bulgaria, ONG-uri renumite – Transparency International România, Fundația EMMA, Fundația EuroAcademia etc.
Deține o specializare internațională și una națională în „Project Management”, certificări în domeniul formării, accesării fondurilor structurale și de coeziune europene, competențe digitale, evaluării de proiecte, achiziții publice și GDPR. Este pasionată de domenii precum dezvoltarea durabilă, protocol și diplomație, lupta anticorupție, buna guvernare.