Șef serviciu comunicare, Relații pubilice și Relații cu publicul din cadrul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială
De profesie cadru didactic,are o experiență de peste 25 ani în domeniul educational .
În calitate de profesor la Universitatea București și Universitatea Nicolae Titulescu a predat disciplina Managementul proiectelor europene.
Principalele certificări obținute sunt: formator, manager proiect, expert accesare fonduri structurale și de coeziune europene, evaluator competențe, consilier dezvoltare personală, relații publice și comunicare.
Din anul 2003, a fost implicată în activitatea de consultanță în domeniul accesarii fondurilor europene și a elaborat un număr semnificativ de proiecte care au fost aprobate și ulterior implementate atat la nivel local, cât și național.
Este formator al Institutului de Admnistrație Publică de peste 17 ani și a elaborat numeroase materiale suport pentru cursurile de specializare sau perfecționare, a abordat tematici precun Leadership si management strategic, Accesarea fondurilor structural, mamagement de proiect, politici publice și comunicare și gestionarea situațiilor de criză.
A fost cooptată ca formator și în derularea unor proiecte europene pe care Institutul Național de Administrație le-a implementat.