Membri

Membrii fondatori

În data de 20.09.2022, la sediul INA, a avut loc reuniunea membrilor fondatori ai Rețelei Naționale a Furnizorilor de Formare pentru Administrația Publică – ReForm, fiind semnată Declarația comună privind crearea și operaționalizarea acestei rețele.

Membrii fondatori care au semnat Declarația comună sunt: Institutul Național de Administrație, Institutul Bancar Român, Institutul Diplomatic Român, Institutul European din România, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti, Școala de Finanțe Publice și Vamă – Ministerul Finanțelor, Colegiul Naţional de Afaceri Interne, Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București.

Prezentare membri

Institutul Bancar Român

Institutul Bancar Român

Institutul Bancar Român este o persoană juridică cu scop nepatrimonial, aflată în subordinea Băncii Naționale a României, care este furnizor de formare, perfecționare profesională și evaluare de competențe profesionale în domeniul financiar-bancar. Institutul este finanțat din contribuții plătite de Banca Națională a României, Asociația Română a Băncilor, instituții de credit și instituții financiare nebancare care desfășoară programe în comun cu Institutul și din taxele percepute de la cursanți.

Beneficiarii IBR sunt peste 100.000 de profesionişti din sectorul serviciilor financiare, companii / corporaţii, reprezentanţi ai autorităţilor publice, studenţi/masteranzi au participat la programele de pregătire, cursurile în format open şi in-house şi conferinţele organizate de către IBR până în prezent.

În portofoliul IBR se regăsesc cursuri, programe şi evenimente care acoperă peste 160 de teme de actualitate, iar în fiecare an circa 20 – 30 de teme noi intră în oferta de training IBR. Trainerii IBR sunt experţi asociaţi, specialişti cu vastă experienţă şi reputaţie profesională.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI

ICI este o persoană juridică, aflată în coordonarea Secretariatului General al Guvernului, care desfășoară, printre altele, activități de formare și specializare profesională în domeniul său de activitate și anume, Tehnologia Informației și Comunicațiilor.

Centrul de Pregătire și Formare Profesională Continuă (CPFPC) este o structură în cadrul Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti ce furnizează servicii de formare profesională, în condițiile prevăzute de lege.

Prin calitatea serviciilor oferite și metodelor moderne de organizare a cursurilor, sprijinim evoluția profesională, în contexul ultimilor ani ai dezvoltării macroeconomice și sociale. Schimbările tot mai dese din societatea românească ne-au determinat să ne adaptăm la situații profesionale diverse și provocatoare, cursurile noastre de specializare și perfecționare devenind un reper în domeniu, în materie de calitate și profesionalism.

Centrul de Pregătire și Formare Profesională Continuă dispune de o echipă de lectori formată din specialiști cu o bogată experiență academică și de cercetare în științele informaționale, cu participări multiple la simpozioane, forumuri și conferințe IT&C.

Școala de Finanțe Publice și Vamă - Ministerului Finanțelor

Școala de Finanțe Publice și Vamă - Ministerului Finanțelor

Școala de Finanțe Publice și Vamă este o structură din cadrul Ministerului Finanțelor, prin intermediul căreia se elaborează și derulează programe de perfecționare profesională a personalului din cadrul MF. Ca structură a MF, Școala de Finanțe Publice și Vamă este finanțată de la bugetul de stat.

SFPV s-a înființat la 26 octombrie 2000, în baza proiectului de înfrățire „School of Public Finance”, între MFP din România și Ministerul Finanțelor din Olanda.

Rolul SFPV este de a asigura un cadru unitar de abordare a măsurilor de îmbunătățire a calității procesului de formare profesională în Ministerul Finanțelor Publice și în structurile subordonate acestuia.

Colegiul Naţional de Afaceri Interne / Academiei de Poliţie „A.I. Cuza”

Colegiul Naţional de Afaceri Interne / Academiei de Poliţie „A.I. Cuza”

Colegiul funcţionează în baza Hotărârii de Guvern nr. 1239 din 01.10.2008, ca structură postuniversitară.

Rolul său este acela de a contribui la clarificarea conceptuală şi la dezvoltarea doctrinei afacerilor interne, la sprijinirea, cu experiență superioară, a asumării sale la nivel instituţional, precum și a adoptării deciziilor de nivel strategic. În același timp, CNAI contribuie la îndeplinirea misiunilor de către componentele responsabile în domeniu la nivel naţional şi din Ministerul Afacerilor Interne.

Misiunea CNAI priveşte actualizarea/dezvoltarea/perfecţionarea cercetării domeniului afacerilor interne de pe palierul strategic, din perspectiva integratoare a atribuţiilor ce revin Ministerului Afacerilor Interne privind administraţia publică, ordinea şi siguranţa publică.

Institutul European din România

Institutul European din România

Institutul European din România este o instituție publică, aflată în coordonarea Ministerului Afacerilor Externe, care are, printre altele, atribuția de a realiza activități și programe de formare profesională de scurtă și lungă durată în domeniul afacerilor europene, destinate funcționarilor publici și altor angajați din administrația centrală și locală, precum și altor categorii socio-profesionale interesate.

Institutul Diplomatic Român

Institutul Diplomatic Român

Institutul Diplomatic Român este o instituție publică aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Externe, care are drept obiect de activitate, printre altele, asigurarea formării profesionale pentru personalul MAE.

Institutul organizează, la cerere, și cursuri în vederea formării, pregătirii și perfecționării în domeniul relațiilor internaționale a unor persoane din cadrul instituțiilor administrației publice sau din sistemul privat, din țară ori din străinătate96. Institutul se finanțează din venituri proprii și din subvenții de la bugetul de stat.

Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar

Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar

SNSPMPS este o instituție de drept public, aflată în coordonarea Ministerului Sănătății, care are, printre altele, rolul de a asigura formarea și perfecționarea funcționarilor publici din sistemul sanitar și al asigurărilor de sănătate. Se finanțează din venituri proprii.

Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar are misiunea de a contribui la creșterea performanței serviciilor de îngrijiri de sănătate și îmbunătățirea stării de sănătate a populației României.

Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar și-a propus să devină un centru de excelență în sănătate publică și management, și va colabora cu parteneri de la nivel național și internațional pentru a răspunde cu succes provocărilor actuale și viitoare ale sistemului de sănătate

Institutul Național de Administrație

Institutul Național de Administrație

INA este înființată ca instituție publică în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, având rolul de a pune în aplicare direcțiile strategice ale Guvernului privind eficientizarea administrației publice prin profesionalizarea personalului din administrația publică centrală și locală, acționând ca o școală de formare aplicată pentru administrație și actor implicat activ în implementarea politicilor de formare pentru administrație.

INA exercită atribuții în următoarele domenii: formarea profesională a personalului din administrația publică; perfecționarea profesională a personalului din administrația publică; cercetare- inovare în domeniul administrației publice; facilitarea comunicării informațiilor și cunoștințelor în domeniul administrației publice și asigurarea calității în domeniul formării personalului din administrația publică.