La nivelul Institutului Național de Administrație (INA) se află în implementare proiectul „Întărirea capacității INA privind dezvoltarea de studii/ analize cu impact asupra sistemului de formare profesională în administrația publică”
, Cod SIPOCA 617, Cod MySMIS 127558. Una dintre activitățile proiectului constă în identificarea nevoilor de formare ale angajaţilor din administraţia publică, ținând cont de priorităţile strategice.
Prin acest demers se are în vedere dezvoltarea şi adaptarea de programe de formare pentru personalul cu funcţii de conducere în ceea ce priveşte managementul performanţei angajaţilor. O etapă a identificării nevoilor de formare, în acest sens, constă în aplicarea unui chestionar, adresat personalului din cadrul administrației publice din România, care cuprinde întrebări cu privire la modul în care sunt folosite conceptele de performanță și competențe în activitate. Chestionarul poate fi completat accesând link-ul: tinyurl.com/nevoiformare, în perioada 25 octombrie-12 noiembrie 2021.
Proiectul este implementat de Institutul Național de Administrație, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Secretariatul General al Guvernului (SGG), Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) și beneficiază de asistență tehnică din partea Grupului Băncii Mondiale. Proiectul este cofinanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020, valoarea totală a proiectului este de 6.601.181,75 lei, durata acestuia fiind de 37 de luni.
Informații suplimentare despre proiect pot fi consultate pe pagina web a INA, www.ina.gov.ro, secțiunea Proiecte/ Proiecte în implementare.