Ambasada Franței acordă burse ale guvernului francez pentru funcționari români din administrația centrală sau din teritoriu care doresc să urmeze stagii de perfecționare la Școala Națională de Administrație de la Paris (ENA).
Programele internaționale de scurtă durată (PIC) sunt sesiuni de perfecționare intensivă, cu o durată cuprinsă între patru și zece zile, organizate la Paris. Cursurile, predate în limba franceză sau engleză, se adresează funcționarilor publici și înalţilor funcționari care doresc să se perfecționeze pe teme legate de administrația publică sau de guvernanță. Totodată, obiectivul acestor formări tematice și specializate este de a confrunta experienţele participanţilor şi de a beneficia de o perspectivă comparată a viziunilor franceze, europene şi internaţionale.
Pentru anul 2021 sunt propuse burse pentru următoarele programe: management în administrația publică; protecția mediului; negocierea în și cu Uniunea Europeană; reforma administrației publice; traiectoria unei norme europene: de la geneză la contencios, etică, integritate și prevenția corupției; noua guvernanță a teritoriilor.
Având în vedere contextul sanitar actual, programele vor fi propuse online pe durata primului semestru al anului 2021 și în format fizic din semestrul al doilea, sub rezerva evoluției situației sanitare. Modul de desfășurare va fi precizat exact pe site-ul ENA cu aproximativ două luni înainte de începerea programelor.
Data limită de trimitere a candidaturilor este 28 martie 2021.
Informații detaliate despre desfășurarea programelor, condițiile de participare, procedura de selecție sunt disponibile în apelul de înscriere.