Știri

Dezvoltarea rețelei de formatori INA

Dezvoltarea rețelei de formatori INA

Institutul Naţional de Administraţie (INA) a încheiat procesul de recrutare şi selecție la nivel național a personalului specializat (formatori, funcționari publici și personal contractual cu experiență în administrația publică, certificați în condițiile legii, precum și personal didactic din învățământul superior) pentru derularea programelor de formare profesională – perfecționare și formare specializată.

În acest proces, 248 de persoane au optat pentru cel puțin un domeniu de formare, dintre aceștia 184 fiind recrutați. Cele mai multe opțiuni exprimate au fost pentru domeniile de formare Comunicare și relații publice și Management de proiect (67), Management strategic (50) și Resurse umane (47). La polul opus, cele mai puține înscrieri au fost pentru domeniile: Stare civilă și evidența persoanelor (11), Managementul protecției informațiilor clasificate (6) și Managementul situațiilor de urgență (6).

În urma parcurgerii etapei de selecție, care a inclus și susținerea a 176 interviuri, un număr de 119 persoane au fost selectate pentru a face parte din rețeaua de formatori INA.

Astfel, INA a urmărit continuarea procesului de dezvoltare a rețelei proprii de formatori, astfel încât programele de formare profesională să abordeze, într-o manieră inovativă, tematici complexe din domeniile de formare și să dezvolte competențe care să țină pasul cu cerințele unei administrații publice moderne și performante.

Consolidarea rețelei de formatori va fi un proces continuu și reprezintă una dintre prioritățile INA de a identifica și de a colabora cu profesioniști cu experiență și expertiză în tematicile abordate în programele de formare profesională.