Joi, 03 martie 2022, domnul Alexandru-Mihai GHIGIU, președintele Institutului Național de Administrație (INA), a primit vizita unei delegații formate din domnul Julien CHIAPPONE-LUCCHESI
, directorul general al Institutului Francez din România, consilier de cooperare și acțiune culturală al Ambasadei Franței în România și domnul Joseph GIUSTINIANI, director adjunct al Institutului Francez din România, atașat de cooperare al Ambasadei Franței în România. La întâlnirea de lucru, din partea INA, au participat doamna Valentina-Alina BLEI, director al Direcției programe de perfecționare și domnul Cătălin-Mihai CONSTANTIN, director al Direcției comunicare, proiecte, cooperare și relații externe.
Subiectele discutate au vizat domeniile comune de interes și colaborare, cum ar fi: dezvoltarea de proiecte în parteneriat, dezvoltarea de programe de formare profesională inovative, facilitarea schimbului de experiență și bune practici pentru înalții funcționari publici, prefecți și subprefecți și rolul INA de promotor al francofoniei la nivelul administrației publice din România.
Totodată, a fost reiterat sprijinul constant al Ambasadei Franței în România în ceea ce privește intensificarea cooperării dintre INA și Institutul Național pentru Serviciul Public (INSP) din Franța, în domeniul cercetării, inovării și profesionalizării de înalt nivel a resurselor umane din administrația publică.