Știri

Înscrieri la Programul de formare specializată pentru numirea într-o funcție de demnitate publică de prefect și subprefect (2)

Înscrieri la Programul de formare specializată pentru numirea într-o funcție de demnitate publică de prefect și subprefect (2)

Președintele Institutului Național de Administrație, domnul Alexandru-Mihai GHIGIU, a primit vizita directorului Academiei Naționale pentru Administrație Publică (NAPA) din Serbia, domnul Dejan S. MILETIĆ.

Întâlnirea a avut loc la sediul INA, în data de 3 iunie 2022, și a avut ca scop întărirea colaborării dintre cele două instituții similare.

Au fost discutate subiecte precum: dezvoltarea colaborării regionale prin intermediul proiectelor, cooperarea dintre țările UE și țările candidate din Balcani, facilitarea schimbului de expertiză, participarea la webinarii și conferințe pe teme comune de interes. De asemenea, s-a subliniat importanța cercetării și inovării, astfel încât programele de formare să fie adaptate contextelor sociale traversate.

Întâlnirea se înscrie în demersurile INA de a intensifica schimbul de bune practici și cooperarea cu instituții similare, atât din cadrul Uniunii Europene, cât și din afara acesteia.